Un sfat bun

Doua zile in urma am primit un sfat referitor la cum sa ma apuc de lucrurile pe care tot parca vreau sa le fac dar nicidecum nu le fac. Ca de exemplu: cand voi termina cu restantele mele la universitate? Asta e o problema care se pare ca o afecteaza mai mult pe prietena mea decat pe mine. Si totusi sa nu ma abat prea mult de la subiectul initial (asa cum o faceam si in scoala cand scriam compuneri si alte chestii ce trebuiau expuse de la sine). "Pofta vine mancand!" - asta este sfatul. Simplu. Banal. Adevarat.

Simplu ca "buna ziua"! Pentru ca daca nu incerc, nu pot sa stiu cum e sa o faci. La acest punct chiar imi amintesc senzatia placuta de la scoala cand invatam bine acasa (rar de tot) si profesorii chiar nu credeau ca eu m-am pregatit, ca eu cunosc. Senzatia ceia placuta, cand esti satisfacut de propriille cunostinte. Nustiu, oare poate numai eu am simtit asa ceva, nustiu daca cei mai tocilari din clasa au simtit vreodata aceasta senzatie placuta, daca nu li sa atrofiat capacitatea de a o simti. Sau poate toti o simt si asta si le da placerea de a invata fara sa fie impusi de oameni sau situatii.

Banal de tot este asa un sfat pe care il cunoastem fiecare inca din copilarie. Eu cel putin il cunosc de demult si cred ca in orice moment as fi putut sa spun si eu cuiva asa un sfat, dar... am uitat de el la naiba, atunci cand defapt trebuia sa-mi apara mereu in gand ca sa-l aplic pe mine insumi. Uneori prea mult cautam in sine pentru a gasi raspunsuri si explicatii faptelor noastre, dar raspunsul e undeva aproare, ei poate fi foarte simplu si banal.

Am sa incerc sa urmez acest sfat, si cine stie, poate ca voi face totul din placere, nu din nevoie.

O seara buna va urez, si... un sfat de la mine - urmati sfatul de mai sus ))